Publicat in data de: Friday, 26 June, 2020, 22:26

Alertă OMS! Milioane de oameni ar putea muri în cazul unui al doilea val al coronavirusului

Share This
Tags

Mare atenție! Un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății a avertizat vineri că milioane de oameni ar putea muri în cazul unui al doilea val al coronavirusului. „Comparăm cu gripa spaniolă, care s-a comparat la fel cu Covid: a scăzut în vară și a revenit puternic în septembrie și octombrie, fiind responsabilă pentru 50 de milioane de decese în timpul celui de-al doilea val”, a spus dr. Ranieri Guerra, director general adjunct al OMS la Rai TV din Italia. Observațiile lui Guerra vin în momentul în care mai multe țări din Europa – și de pe tot globul – încep să relaxeze măsurile de restricție introduse inițial pentru a limita răspândirea coronavirusului. În timp ce românii aşteaptă redeschiderea rutelor către destinaţiile turistice preferate, tot mai multe state europene anunţă noi creşteri ale numărului de îmbolnăviri. Ca urmare, purtarea măştilor în spaţiile închise a fost din nou impusă în Slovenia şi Bulgaria. Iar unele cartiere sau chiar localităţi din ţări precum Portugalia sau Italia sunt din nou în carantină. Experţii OMS spun că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a crescut alarmant în Europa după ce guvernele au început să renunţe la măsurile de distanţare. Situaţia este aceeaşi, dacă nu chiar mai gravă, în Statele Unite şi alte ţări din America Latină. Guvernatorii statelor New York, New Jersey şi Connecticut au impus carantină de 14 zile pentru persoanele care vin din alte nouă state americane. Este timpul ca fiecare ţară să îşi intensifice eforturile, spune directorul Organizației Mondiale a Sănătății. Statele trebuie să găsească, să izoleze, să testeze şi să trateze fiecare caz. Mai mult, OMS ne spune să testăm şi să punem în carantină fiecare persoană de contact.

Despre Autor

- ofera cititorilor de presa online informatii locale din Bucuresti, business local, lifestyle urban, evenimente.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>