Publicat in data de: Wednesday, 17 July, 2019, 22:27

O decizie de care depinde soarta PSD. 29 iulie, ziua decisivă

Share This
Tags

Curtea Constituţională a amânat pentru 29 iulie deciziile pe Codul Penal şi Codul de Procedură Penală în urma sesizărilor de neconstituţionalitate depuse de opoziţie şi de preşedintele Klaus Iohannis. Miza este una mare, spun surse politice, pentru că are legătură inclusiv cu rămânerea PSD la guvernare. Baronii care până acum s-au opus ieșirii PSD de la guvernare s-ar fi declarat dispuși să provoace în toamnă căderea Guvernului Dăncilă, dar după ce vor fi siguri că au fost adoptate codurile în forma care îi scapă de problemele penale.   PSD stă pe un butoi cu pulbere Mai mulţi baroni locali din PSD s-ar fi arătat dispuși să sprijine o revoltă anti-Viorica Dăncilă, astfel încât aceasta să nu poată candida la prezidențiale, dinamitând șansele partidului de a intra în al doilea tur al alegerilor și, implicit, înlocuirea sa din fruntea partidului.   Dar aceștia condiționează implicarea într-o astfel de mișcare de ieșirea codurilor penale de la CCR sau ulterior, din Parlament, în varianta dorită de ei, care i-ar scăpa de problemele penale.   Reducerea termenelor de prescripţie, precum şi alte modificări din CP şi CPP le rezolvă problemele, iar cei care o contestă acum pe Viorica Dăncilă ar putea cere și susține ieşirea de la guvernare odată ce se vor vedea „cu sacii în căruţă”.   Articolul integral pe DIGI24    

Despre Autor

- ofera cititorilor de presa online informatii locale din Bucuresti, business local, lifestyle urban, evenimente.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>