Publicat in data de: Wednesday, 25 March, 2020, 22:26

Tăriceanu: Mă învârt ca un leu în cușcă

Share This
Tags

„Stau în casă! Mă învârt ca un leu în cuşcă! Dar nu avem altă soluţie mai bună ca să ne protejăm. Nu în acest moment. Şi pentru că stau în casă, vreau, nu vreau, mă uit şi la televizor! Este uşor de remarcat că guvernanţii noştri au acaparat ecranele şi toţi sunt pe televizor! Pe dl Iohannis îl vedem de două, trei ori pe zi, după ce în cei 5 ani a avut săptămâni întregi în care nu avea o vorbă pentru români! Pe dl Orban îl vedem mai rar, probabil ca să nu cumva să-i ia gloria Şefului!”, a scris pe pagina sa de Facebook, Tăriceanu.   Liderul Alde a precizat că în esenţă este bine când guvernanţii comunică pentru că oamenii au nevoie de direcţii şi de speranţă.   „Problema este, însă, că aceşti guvernanţi par că pun prea multe resurse în claxon şi aproape nimic în motor! Comunicarea nu este decât o perdea de fum dacă măsurile pe care le anunţi nu se şi întâmplă! Şi noi toţi vedem că nu se întâmplă! Primesc zilnic telefoane şi mesaje în care oamenii îmi spun că aproape nimic din ordonanţele date, şi alea cu întîrziere, nu se întâmplă. Antreprenorii spun că nu ştiu cum şi când îşi vor recupera cei 75% din indemnizaţia de şomaj! Tot ei îmi spun că este imposibil să poată ca ei să plătească acum aceşti bani către angajaţi şi apoi să-şi recupereze banii peste 60 de zile! Şi dacă ei nu vor putea plăti către angajaţi indemnizaţia de şomaj tehnic, cum vor putea oamenii să-şi plătească ratele, chiriile, întreţinerea sau alimentele? Statul trebuie să intervină acum, nu peste 60 sau 90 de zile! Trebuie făcut ORICE ca oamenii să poată trece peste criză, companiile să reziste şi, când se va putea, să se întoarcă la muncă. Guvernul trebuie să le dea acum fondurile necesare pentru indemnizaţiile de şomaj!”, a mai scris Tăriceanu.

Despre Autor

- ofera cititorilor de presa online informatii locale din Bucuresti, business local, lifestyle urban, evenimente.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Limetorrents