Publicat in data de: Thursday, 29 July, 2021, 22:28

Barna îl apără pe şeful CFR Călători: Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp, putem să-l judecăm pentru o replică nefericită/ Hai să judecăm oamenii după ceea ce fac

Share This
Tags

“Nu e scuzabil, este o situaţie însă explicată de o furtună şi de o situaţie meteorologică atipică, neobişnuită. (…) A fost un context nefericit. Nu e prima oară când stau trenuri pe linie datorită accidentelor”, a declarat Dan Barna, joi seară, la Digi 24. 

 

Barna a susţinut că nu “datorită domnului Vizante” s-a stricat o locomotivă sau au fost furtuni, arătându-se convins că oamenii înţeleg acest lucru.  

 

Viceprim-ministrul i-a luat apărarea directorului CFR Călători, susţinând că acesta nu trebuie evaluat după o declaraţie, ci atunci când se va face un bilanţ al realizărilor sale, după cel puţin jumătate de an.

 

“Dialogul acela a fost cu un jurnalist care nu i-a spus că este într-un interviu. A fost un interviu înregistrat fără acordul lui, care a fost apoi folosit în presă. Nu e nimic de apărat, doar vă spun realitatea. (…) Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp în garnituri, putem să-l judecăm pentru o replică nefericită, dar hai să judecăm oamenii, şi de asta spun, îl evaluăm la şase luni, la un an, hai să judecăm oamenii după ceea ce fac şi mai puţin după ceea ce spun. Că de 30 de ani am judecat oamenii pentru ceea ce spun şi avem o cale ferată unde se strică locomotivele una după alta. (…) După trei luni de zile, un manager are în continuare toată credibilitatea (…) pentru că o vorbă neinspirată nu ţine loc nici de garanţie, nici de argument. Eu cred că acest om va putea să facă o schimbare”, a mai afirmat Dan Barna.

 

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a transmis clarificări cu privire la declaraţiile făcute anterior.

“A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înţeleagă că aş fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, a explicat Vizante. 

Directorul CFR Călători a asigurat toţi pasagerii că, mai ales în situaţii dificile, compania a depus şi depune toate eforturile pentru a depăşi dificultăţile survenite cât mai rapid.

 

Vizante a intervenit, joi, la Antena 3, şi, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, a declarat: ”De ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (…) Încercaţi, totuşi, să vorbiţi cu responsabilii, cei care se ocupă de circulaţie. (…) Cred că e impropriu să spuneţi că au stat abandonaţi (…), încercaţi să găsiţi transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”. 

 

Întrebat dacă pasagerii au primit cel puţin apă, Vizante a declarat: ”Vor primi când ajung la Bucureşti”.

„Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris Florin Cîţu, joi pe Facebook.

„Dacă am trăi într-o Românie normală şi educată, şi tu, Florin Cîţu, şi Drulă şi şeful CFR eraţi astăzi acasă”, arată comentariul PSD la postarea premierului de pe reţeaua de socializare.

Întrebat joi dacă este mulţumit de cum s-a intervenit, Florin Cîţu a precizat că nu poate să se pronunţe încă, dar, în ceea ce priveşte accidentul de la Feteşti ar trebui să se poată face ceva ca pasagerii să nu stea zeci de ore în trenuri.

„Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte”, a afirmat premierul.

Despre Autor

- ofera cititorilor de presa online informatii locale din Bucuresti, business local, lifestyle urban, evenimente.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Limetorrents