Publicat in data de: Saturday, 10 April, 2021, 22:26

Beatrice Mahler: Numărul infectaților e de patru ori mai mare decât cel oficial

Share This
Tags

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, crede că în România numărul infecțiilor este de 4 ori mai mare decât cel raportat, adică 20.000.

Beatrice Mahler a spus la Digi24, răspunzând unei întrebări, că, în opinia sa, în România sunt cu 4 ori mai multe cazuri de COVID decât cele raportate, respectiv 20.000.

 

Spitalul Foișor devine spital Covid-19! Scene dure cu pacienții pe targă sau în cărucioare

 

„Cred că este o combinație de tulpini care circulă, care creează o paletă diferită de simptome și pe care nu avem cum să o evidențiem fără secvențiere genică”, a afirmat Mahler.

Întrebată cum simte Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” „realitatea cifrelor”, Mahler a răspuns că în spital este cea mai dificilă perioadă pe care medicii au petrecut-o în ultimul an, în condițiile în care dificultatea cazurilor a crescut considerabil.

„Aproape tot pavilionul respectiv s-a transformat într-o secție de terapie intensivă, pentru că pacienții care vin ajung cu forme extrem de severe. (…) Sunt pacienți care vin de acasă și unii nu vor să rămână internați pentru că le este frică de spital. Sunt pacienți care ajung în spital cu saturație extrem de mică și vin extrem de târziu, moment în care apar complicații. (…) Este acea lipsă permanentă de paturi suplimentare sau nevoie de paturi suplimentare pe care ca instituție o poți gestiona doar până la un punct, după care medicul de gardă se vede în imposiblitatea de a găsi soluții și acest lucru este extrem de stresant”, a afirmat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

 

Când se redeschid sălile de FITNESS. Vești proaste pentru mii de români

 

 

Întrebată dacă sunt pacienți țineți pe hol, conectați la tubul de oxigen, Mahler a răspuns că medicii au încercat să nu îi țină pe hol, ci în paturi așezate în toate camerele posibile.

În ce privește raportarea cazurilor, Beatrice Mahler a spus că sunt foarte multe persoane care își fac teste rapide acasă care ies pozitive și care, chiar dacă au buna intenție de a raporta testele pozitive, acestea nu pot fi încadrate în raportarea națională, pentru că nu există această posibilitate: „Ori până când nu vom încerca să vedem și această latură, acești pacienți care vor să fie luați în calcul, pentru că ei sunt de bună credință, vom avea un minus important”.

Totodată, Beatrice Mahler a declarat că din punctul ei de vedere cazurile sunt mai grele pentru că s-a schimbat boala: „cazurile care au forme de evoluție severă ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”.

Anul trecut, medicii aveau „un tablou”: „aveam debutul bolii, după 6 – 7 zile pacientul avea evoluția către forma critică – acel procent de 5% unde era cazul -. În acest moment avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până ziua 12-13 cu saturație normală la domiciliu și care ajung către finalul perioadei – ziua 13-a sau a 14-a – la spital, când le scade saturația și se simt rău. Aceștia au nevoie nu de 5 litri de oxigen, nu de 10 litri, ci de o concentrație foarte mare de oxigen”.

Boala acum este mai agresivă, cel puțin a pacienților internați la Institutul „Marius Nasta”. Anul trecut, a spus Mahler, erau insuficiențe renale, respiratorii, dar mai puține complicații trombotice: „în secții acum avem pacienți cu evoluție aparent bună, spunem familiei că în câteva zile ar putea să meargă acasă după cum evoluează parametri și la un moment dat familia primește un telefon și este anunțată că a decedat și nu înțelege ce se întâmplă”.

Despre Autor

- ofera cititorilor de presa online informatii locale din Bucuresti, business local, lifestyle urban, evenimente.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Limetorrents